In bucatarie cu Mihai Dobrovolschi
autor: LUMEA RETETELORNebun? Poate. Sau poate doar face pe nebunul. Sa stiti ca si el are mama. Si el a invatat sa gateasca de la mama. Stiati ca face parte din categoria celor care-si cultiva propria mancare si pun muraturi la borcan? Si puteti testa acum reteta lui de supa crema de dovleac... Iata o latura oarecum surprinzatoare a binecunoscutului om de radio, care la anul promite sa revina si la TVR 2, cu emisiunea Dobro urban.
LR: Draga Dobro, iti place sa gatesti? De ce?
Mihai Dobrovolschi: Nu stiu exact de ce. Cert este ca ma linisteste. S-ar putea sa fie o intelepciune la mijloc. Nu la final, la mijloc. In sensul ca, de-a lungul timpului, am ajuns tot mai aproape de mancare, am plecat de la supe in plic, acum douazeci de ani, si am ajuns la feluri facute exclusiv din legume din gradina mea. Am devenit mai intim cu mancarea. Stii oamenii care vorbesc cu plantele cand le uda? Eu vorbesc cu pestii cand ii curat. Mi se pare o dovada de bun simt universal sa multumesti mancarii.
LR: E lung drumul de la studioul radio si pana in bucatarie?
Mihai Dobrovolschi: Deloc. Daca vrei, studioul e o bucatarie de vorbe.
LR: Ce-ti place sa mananci?
Mihai Dobrovolschi: Nu ma dau in vant dupa dulciuri, in rest imi place sa mananc orice e bun. De la foie gras au homard pana la mancaruri mai rafinate, ca gulashul sau sangeretele.
LR: Ce stil de gatit ai? Te ajuta cu ceva in bucatarie simtul umorului (cateodata negru), de care dai dovada adesea?
Mihai Dobrovolschi: Acum sa nu crezi ca sunt un as. Stric multe pana ajung sa ma pricep definitiv la o reteta. Imi place sa caut noi metode. Acum ma perfectionez in gatitul la vid si in reductie.
LR: Cand si ce ai gatit prima data? A fost un succes sau un esec?
Mihai Dobrovolschi: Eu ma tot gandesc ca primul gatit a fost important pentru restul vietii. Imi aduc aminte si acum. Maica-mea m-a invatat, cu emotie, cum sa fac singur, a doua zi, pranzul, ea placand la scoala: bat cu ciocanul bucata de carne, pun sare si piper, pun un pic de ulei in tigaie, etc. Cred ca asociez de-atunci gatitul cu o stare de independenta. Si asta e un succes.
LR: Ce-ti place sa prepari? Sau, daca intrebarea asta nu functioneaza, spune-ne ce ai mai gatit de curand.
Mihai Dobrovolschi: Cum va spuneam, ma specializez. Aseara am facut un peste gatit in vid, sub 60 de grade, cu reductie din capete de peste cu unt. Suna ciudat. Gustul e si mai ciudat. Sublim.
LR: Cum apreciaza prietena ta talentele tale culinare?
Mihai Dobrovolschi: De zis, zice mereu ca e foarte gustos ce gatesc. Dar eu mai ii citesc chipul. Uneori nu e foarte incantata, mai ales cand experimentez.
LR: Cum comentezi afirmatia ca dragostea trece prin stomac?
Mihai Dobrovolschi: Am pareri contradictorii. Da, e adevarat ca iubesti mai linistit cand nu ti-e foame. Un cuplu e mai armonios daca nu lipseste nimic din frigider. Dar nici o iubire atat de stabila incat trece si peste saracie nu e de ici, de colo.
LR: Ai gatit vreodata si pentru parinti? Ce?
Mihai Dobrovolschi: Le tot gatesc la Brasov, de toate. Parca o varza calita cu scortisoara am facut ultima oara.
LR: Esti anuntat ca e ultima ta zi din viata. Ce faci: mananci, te rogi sau iubesti?
Mihai Dobrovolschi: Hahaaa! Cred ca iubesc. E ca o rugaciune, cand iubesti, nu?

LR: Cu cine dintre muzicienii care-ti plac ai sta la masa? Si ce i-ai gati?
Mihai Dobrovolschi: Daca te referi la clasici, nu cu Beethoven, pentru ca nu pot uita o scena din Immortal Beloved, cand ii curgea ciorba din gura. Dintre contemporani, mi-ar placea cineva cu care as avea ce sa vorbesc. Un Peter Gabriel, de exemplu. Iar la coniac, as sta sub masa cu Keith Richards.
LR: Cum merge lucrul la romanul tau? Ce planuri de viitor mai ai?
Mihai Dobrovolschi: Un lucru e sigur. Pana nu-mi iau un an sabatic sunt mediocru.
LR: Stiai despre asta: https://bucatarisme.wordpress.com/2011/04/02/prajitura-dobrovolschi-fumat/? Cum comentezi? Vreo fosta iubita suparata? Totusi, rezultatul nu arata chiar rau…
Mihai Dobrovolschi: De ce suparata? A zis ca e cea mai buna prajitura mancata vreodata! Dar nu e ilegal? ...
Reteta din revista online a lui Dobro
(Nu-ti ia mult timp si nici nu-ti cere atentie sporita la cumparaturi)
Supa crema de dovleac si nuci

(pentru doua portii)
o jumatate de dovleac bine copt
o mana de miez de nuca
o legatura de patrunjel
sos soia
crutoane
o lingura de parmezan ras
sare
piper
Luati din orice piata o jumatate de dovleac. Incercati-i "carnea", ar trebui sa fie coapta si aromata. Taiati-i miezul in bucati mari si puneti-le la fiert, intr-o oala medie, pentru o jumatate de ora, la foc potrivit.
Intre timp, spalati si tocati o jumatate de legatura de patrunjel.
Scoateti dovleacul si puneti bucatile intr-un blender (cam cea mai mare inventie de la chibrituri incoace). Adaugati un polonic de zeama din oala. Amestecati. Daca crema e prea seaca si nu se uniformizeaza, folositi zeama pentru subtiere. Adaugati miezul de la cinci nuci, sare si piper. Dozati zeama cu atentie, pentru a nu subtia prea tare crema.
Dupa ce impartiti crema in farfurii, presarati parmezan si patrunjelul deasupra si desenati-i cateva cercuri la suprafata cu un sos de soia. Cine vrea, isi poate arunca inauntru si o mana de crutoane. Yummy!!!
Cu 200 euro rata cumperi casa de 42.000 euro. Aplica la credit























Comenteaza!