13 Secrete despre combinarea mirodeniilor

Mica enciclopedie a condimentelor. Afla ce mirodenie merge cu ce mancare.

1. Ardeii iuti chili se toaca purtand manusi de cauciuc, cat se poate de marunt. Zeama iute rezultata nu trebuie sa ajunga in ochi sau pe mucoase. Ardeii iuti uscati se pot pisa in mojar sau rasnita.
2. Piperul de Cayenne nu este de fapt piper, ci ardei iuti uscati si macinati. Aceasta mirodenie confera iuteala sosurilor si mancarurilor, inclusiv celebrului chili con carne. Se adauga cu cateva minute inainte de servire, altminteri devine amar.
3. Curry, un amestec din mai multe mirodenii, se foloseste pentru preparatele de orez, sosuri, carne si pasare.
4. Ghimbirul confera prajiturilor coapte, gulasului, preparatelor de orez sau fructelor o nota proaspata, usor iute. Se folosesc radacini de ghimbir proaspete, ferme.
5. Usturoiul se foloseste la nenumarate feluri de mancare, la prajit, gratar sau condimentarea legumelor. Daca apuca sa incolteasca, usturoiul capata un gust puternic de sulf.
6. Chimenul se foloseste ca aroma pentru paine, preparate de varza dulce sau murata, carne de oaie, cartofi si sfecla rosie.
7. Hreanul crud este iute, de aceea nu se adauga la fiert impreuna cu mancarea. Se potriveste cu fripturile reci, rasol de vita sau supe de iarna.
8. Cuisoarele sunt prin excelenta mirodenii de Craciun si pentru prepararea vinului fiert, dar aroma lor dulce-picanta se potriveste la fel de bine pentru prepararea marinatelor pentru carne, vanat, la varza rosie si compotul de pere.
9. Ardeiul iute indigen poate avea diverse grade de iuteala, de la bland la foarte iute. El nu se fierbe mult timp impreuna cu preparatul deoarece isi pierde gustul picant.
10. Nu exista bucatar care sa nu aprecieze virtutile piperului. Piperul verde, cules necopt, are o aroma ca de lamaie. Piperul negru este recoltat cu putin timp inainte de maturitate si lasat sa fermenteze. Spre deosebire de boabele de piper alb, cele de piper rosu au gust mai aromat.
11. Sofranul este folosit la preparate fine de orez si carne de oaie.
12. Sub forma de baton sau macinata, scortisoara este folosita in preparatele asiatice, sosuri si numeroase dulciuri.
13. Atentie la nucsoara! Poate fi toxica, in cantitati mari. Ea se pastreaza intotdeauna in locuri inaccesibile copiilor: pentru un copil mic doua astfel de nuci sunt chiar mortale.


Adaugă un comentariu

author
De Lumea Retetelor
Comentarii recente
Comentarii recente
Top Postari

© 2011 Tarsago Media Group